O foiță de piețe, biserici de lemn și deltă. Țara încape pe carbon.
Făgaș ține locuri din România. Nu este casă de bilete. Nu este oficiu de turism.
România nu este un singur recint. În sudul Carpaților, Brașovul își ține piața sub Tâmpa. Sibiu își deschide Piața Mare. Sighișoara își păstrează ceasul pe deal. Bucovina își pictează mănăstirile pe zid. Maramureșul își înalță biserici de lemn. Delta își ține stuful. Bucureștiul își așază palatul și ateneul. Marea își ține cazinoul la Constanța. Foița pune o coală pentru fiecare.
Foița nu vinde. Nu rezervă. Nu confirmă un loc. Nu vorbește în numele unui primărie, al unui eparhie sau al unui muzeu. Unde un loc cere un bilet, cititorul întreabă la locul însuși. Făgaș numește doar locul: lumina, râul, turnul, panta.
Se ajunge pe cale ferată, pe șosea și pe aer. Bucureștiul adună multe trenuri. Cluj, Timișoara, Iași și Constanța adună altele. Foița nu copiază ore de peron, pentru că îmbătrânesc într-o săptămână. Sosire rezumă piciorul de pe care se umblă, fără itinerar de vânzare și fără listă de mese.
Țara își schimbă limba de piatră. În Transilvania, satele săsești țin biserici fortificate. În nord, lemnul urcă spre clopot. În est, stuful și apa țin pelicani. La mare, calcarul și Art Nouveau se udă. Făgaș scrie asta ca geografie, nu ca lozincă.
Cum se citește foița
Întâi Brașov, Sibiu și Sighișoara. Apoi Bucovina și Maramureș. Delta și Bucureștiul. Marea închide țărmul. Sosire nu este casă de bilete: este o notă de subsol. Nu sunt camere aici. Nu este casă. Nu este formular pentru un loc.


